Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”, creat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, a fost înscris oficial în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, decizia fiind adoptată în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, reunit la New Delhi.
Hotărârea forului internațional a fost confirmată în prezența delegației oficiale a României, conduse de ministrul culturii, Raluca Turcan, din care au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Janina Sitaru, directorul Institutului Național al Patrimoniului, Oana Zaharia, și directorul adjunct al aceleiași instituții, Irina Iamandescu. Decizia atestă în mod oficial valoarea universală excepțională a operelor monumentale brâncușiene.
Includerea ansamblului pe lista patrimoniului mondial este rezultatul unor demersuri administrative și diplomatice coordonate de Primăria Municipiului Târgu Jiu, Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe. La acest rezultat au contribuit deputatul Mihai Weber, în perioada în care a exercitat funcția de președinte al Comisiei UNESCO din Parlamentul României, precum și viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica, prin implicarea directă în procedurile specifice necesare validării dosarului.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a informat publicul printr-un mesaj difuzat pe rețelele de socializare că acest statut reprezintă un pas major pentru comunitatea locală și pentru județul Gorj, precizând că recunoașterea internațională va deschide noi oportunități de dezvoltare pentru întreaga regiune.




