Primarii municipiilor Craiova și Târgu Jiu s-au întâlnit pentru a stabili detaliile unui parteneriat cultural și turistic destinat Anului Brâncuși, marcat pe parcursul anului 2026, când se împlinesc 150 de ani de la nașterea sculptor.
Edilii Olguța Vasilescu și Marcel Romanescu au discutat despre corelarea evenimentelor programate, scopul fiind ca manifestările organizate de cele două orașe să nu se suprapună în aceleași zile. Planul comun include stabilirea unei rute turistice care va cuprinde ansamblul din Târgu Jiu, aflat în patrimoniul UNESCO, și obiectivele din Craiova legate de numele artistului, precum Muzeul de Artă, clădirea unicat “Oul lui Brâncuși” și stadionul de fotbal inspirat de opera sa.
În cadrul acestui program, Primăria Craiova va reabilita în întregime Piața Brâncuși din fața gării, proiectul urmând să fie supus aprobării Consiliului Local în următoarea ședință. Discuțiile dintre cei doi primari s-au axat, de asemenea, pe accesarea de fonduri europene în parteneriat pentru dezvoltarea celor două localități.
În municipiul Târgu Jiu, autoritățile derulează trei proiecte de reabilitare a Parcului Central, finanțate din fonduri europene, cu scopul de a pune în valoare operele sculptorului. Primarul Marcel Romanescu a precizat că aceste lucrări de modernizare nu vor crea un disconfort major pentru vizitatorii care vor soși la evenimente. Acesta a menționat că administrația locală a atras în ultimii ani fonduri europene și pentru alte investiții din oraș, care vizează transportul în comun, unitățile de învățământ, iluminatul public și modernizarea infrastructurii rutiere.
Marcel Romanescu: ”Parteneriate turistice, absorbția de fonduri europene în parteneriat și proiecte comune cu municipiul Craiova, având în centrul atenției operele lui Constantin Brâncuși! Despre asta am discutat, astăzi, cu primarul Craiovei, Olguța Vasilescu. La Târgu Jiu urmează reabilitarea Parcului Central, cu fonduri europene, bani pe care i-am obținut în acest sens, obiectivul urmând să pună în valoare operele marelui sculptor. Și nu ne vom opri aici. Am reușit, în ultimii ani, să obținem bani europeni pentru investiții foarte importante pentru municipiul nostru, finanțând de la modernizarea transportului în comun, a unităților de învățământ și până la iluminatul public, Centrul Infotrafic, parcuri, urmând o altă serie de proiecte mari, precum pasajele de pe Bulevardul Unirii sau Parcul Central.”




