Expoziția dedicată operelor lui Constantin Brâncuși a fost vernisată la sediul Parlamentului European din Bruxelles

0
20

Sediul Parlamentului European din Bruxelles a găzduit expoziția de documente și fotografii intitulată “Infinitul lui Brâncuși”, eveniment organizat la inițiativa vicepreședintelui instituției, Victor Negrescu, în colaborare cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Manifestarea culturală a reunit fotografii istorice din arhiva Georgescu Gorjan și imagini contemporane realizate de artiștii Ioana Chiriță, Vlad Eftenie, Cristian Caval și Ionel Scăunașu. Elementul central al expoziției a fost prezentarea fotografiei originale pe care Constantin Brâncuși a desenat proiectul pentru Coloana fără Sfârșit, document pus la dispoziție de Mihai Andrei Petrișor, un descendent al inginerului Ștefan Georgescu Gorjan.

Pe parcursul evenimentului, publicul a asistat la proiecția filmului documentar “Ansamblul Brâncușian de la Târgu Jiu”, realizat de Doina Lemny, și a putut experimenta o vizită virtuală a monumentelor prin intermediul tehnologiei de realitate virtuală. Participanților le-au fost oferite cărți poștale ilustrate, aceștia fiind invitați să noteze impresii referitoare la operele expuse.

La vernisaj au fost prezenți oficiali europeni și români care au transmis mesaje în contextul sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea sculptorului. Printre cei care au susținut discursuri s-au numărat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, prin mesaj video, vicepreședinții Victor Negrescu și Katarina Barley, europarlamentarul Hannes Heide, reprezentantul Comisiei Europene, Marzia Conte, ambasadorii Iulia Matei și Andreea Păstârnac, directorul biroului UNESCO din Bruxelles, Lodovico Folin Calabi, și directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan. Municipiul Târgu Jiu a fost reprezentat de viceprimarul Adrian Tudor-Drăghici, care a vorbit despre importanța Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în iulie 2024, și a adresat invitația de a vizita localitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.