Măcel politic în învățământul din Gorj! Cum au fost împărțite fotoliile de director între soțiile de primari și activiștii de partid. LISTA!

0
1677

Inspectoratul Școlar Județean Gorj ține la secret lista numirilor făcute cu dedicație la șefia instituțiilor de învățământ din județ. GorjOnline a intrat în posesia listei, iar concluzia care se desprinde, după consultarea acesteia este că învățământul a fost predate, din nou, pe mâna clientelei de partid. Numirile pe funcții în școlile din județul Gorj s-au transformat într-un veritabil troc politic desfășurat, cum altfel, departe de ochii gorjenilor, de parcă educația nu este un serviciu public esențial.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a încercat să ascundă decizia adoptată încă din 17 august de Consiliul de Administrație, prin care zeci de posturi de conducere au fost împărțite pe bază de carnet de partid și legături de familie. În final, decia CA a fost postată pe siteul instituției, însă lista avizată odată cu acea hotărâre și care trebuia să fie și ea publicată, a rămas secretă. Sub pretextul unor detașări temporare ”în interesul învățământului”, valabile de la 1 septembrie până la concursurile din luna decembrie, instituția a instalat la cârma instituțiilor de învățământ din județ oameni conectați direct la resursele și interesele politice.

Toată operațiunea arată cum funcțiile de director și director adjunct au devenit recompense pentru apropiații conducerii politice din localitățile județului. Concret, la Liceul Tehnologic din Baia de Fier, fotoliul de director i-a revenit Danei-Simona Turbăceanu, soția primarului PSD al comunei, Dumitru Turbăceanu. Scenariul se repetă și la Școala Gimnazială Crușeț, unde conducerea a fost preluată de Maria Irina Godeanu, partenera de viață a primarului PSD Teodor Godeanu. De fapt, cele două consoarte de primari au fost reconfirmate în funcțiile pe care le-au deținut în anul școlar trecut.

Sistemul de pile nu se oprește însă la rudele de sânge sau de familie ale edililor, ci se extinde rapid la aleșii locali și cadrele de partid. La Școala Gimnazială Nr. 1 din Bumbești Jiu, director a fost numit Marcel Liviu Boghian, consilier local PSD, în timp ce la Școala Gimnazială Târgu Logrești fotoliul similar a fost ocupat de Daniela Popescu, tot consilier local din partea aceleași formațiuni politice și sora primăriței Adela Țana. Și aceștia au deținut aceste funcții anterior, în anul școlar precedent, fiind astfel reconfirmați pe pozițiile de conducere.

Tot pe filieră politică a fost reașezat în funcție și Mihai Istrate, membru PSD, fost subprefect și fost inspector școlar general. Revenit la șefia Liceului Tehnologic Țicleni, după ce și-a pierdut funcțiile de la ISJ și Prefectura Gorj, Istrate a fost și el reconfirmat în poziția de director la Liceul Țicleni pe care și-a păstrat-o cât timp a fost în periplu pe la Tg-Jiu. Rețeaua continuă la Târgu Jiu, unde Mihaela Ramona Frățilescu, secretar al Organizației de Femei Social Democrate, fostă candidată PSD pentru consiliul local, a fost instalată director adjunct la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”. În paralel, Mădălina Popescu, secretar al Organizației de Femei a PSD Târgu Jiu, a preluat conducerea Școlii Gimnaziale Negomir.

Până când concursurile din iarnă vor decide, teoretic, cine merită cu adevărat aceste funcții, școlile din Gorj rămân amanetate intereselor de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.