Municipiul Târgu-Jiu va găzdui, în perioada 10–12 mai, prima ediție a festivalului de reconstituire istorică “Rhabon Fest”, eveniment organizat în Parcul din Cartierul Narciselor. Manifestarea va reuni peste 150 de reenactori din cadrul unor importante asociații de profil din țară și va include demonstrații militare antice, ateliere interactive, spectacole cu drone și concerte live.
Autoritățile locale din Târgu-Jiu au anunțat programul primei ediții a “Rhabon Fest”, un festival axat pe reconstituirea istorică a antichității. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile într-o locație nouă a municipiului, respectiv Parcul din Cartierul Narciselor, organizatorii precizând că amplasamentul nu trebuie confundat cu Poiana Narciselor din localitatea componentă Preajba.
Pe durata festivalului, peste 150 de membri ai celor mai importante asociații de reconstituire istorică din România vor campa în municipiu. Programul pregătit pentru public cuprinde evocări ale războaielor dintre daci și romani, simulări de târguri de sclavi, lupte de gladiatori, demonstrații de tir cu arcul și dansuri antice. De asemenea, vor fi organizate jocuri tematice și ateliere interactive destinate copiilor și adulților.
Componenta cultural-artistică a festivalului va fi completată de spectacole nocturne și evenimente muzicale. Potrivit informațiilor furnizate de primarul Marcel Romanescu, pe scena de la Târgu-Jiu vor concerta formațiile “Lupii lui Calancea” și “Novus Band”, programul primei ediții a “Rhabon Fest” urmând să includă și un spectacol realizat cu drone.




