Primăria Târgu Jiu alocă 100.000 de lei Universității “Constantin Brâncuși” pentru o nouă specializare

0
15

Consiliul Local Târgu Jiu va aloca suma de 100.000 de lei Universității “Constantin Brâncuși” în vederea înființării programului de studii de licență “Design”, în cadrul domeniului Arte Vizuale. Fondurile au fost solicitate de instituția de învățământ superior pentru a susține deschiderea acestei specializări în anul universitar 2025-2026.

Conducerea universității a intenționat inițial să lanseze acest program în anul curent, însă demersul nu a putut fi finalizat la timp. Noua specializare se adresează absolvenților Liceului de Arte din Târgu Jiu, tinerilor de la alte licee de profil din țară și persoanelor interesate de artele plastice. De asemenea, decizia de înființare a cursului vine în contextul includerii Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” în patrimoniul mondial UNESCO.

Programul de studii va cuprinde cursuri axate pe design grafic, design industrial, design de interior și design de modă, iar studenții vor realiza proiecte practice în colaborare cu firme locale și internaționale. În trecut, în cadrul aceleiași universități a mai funcționat specializarea “Sculptură”, însă activitatea acesteia a fost oprită din cauza lipsei de rezultate corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.