Primăria Târgu-Jiu monitorizează lucrările la noile locuințe din cartierul Narcise

0
15

Reprezentanți ai Primăriei Târgu-Jiu monitorizează desfășurarea lucrărilor la noile locuințe din cartierul Narcise, a declarat primarul Marcel Romanescu. Reacția edilului vine după ce reprezentanții locali ai PNL au adus în discuție calitatea investițiilor care se realizează în această zonă a orașului.

Săptămâna trecută, consilierul local PNL Cosmin Țîrvuloiu a vizitat șantierul și a susținut ulterior, pe o rețea de socializare, că nu ar fi fost aplicat tratamentul ignifug la cele șase unități individuale aflate într-un stadiu mai avansat de execuție, care au deja structura de lemn ridicată și pereții exteriori din OSB montați.

În replică, primarul Marcel Romanescu a afirmat că atât el, cât și viceprimarul municipiului și specialiștii din cadrul instituției păstrează o legătură permanentă cu constructorii. Edilul a precizat că reglementările tehnice vor fi respectate și a adăugat că nimeni nu își permite ca, la recepția finală, lucrările să nu fie realizate conform proiectului de construcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.