Autoritățile din Târgu Jiu au stabilit programul manifestărilor publice dedicate Zilei Naționale a României, activitățile urmând să se desfășoare pe parcursul a două zile în mai multe locații din municipiu.
Evenimentele debutează sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 17:30, în Piața Prefecturii, unde Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” va susține spectacolul extraordinar intitulat “De la Gorj în toată țara”. De asemenea, la Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu” este deschisă expoziția foto-documentară numită “1 Decembrie”.
Manifestările oficiale din data de 1 Decembrie vor începe la ora 09:00, în Piața Prefecturii, cu instalarea gărzii de onoare la monument, intonarea Imnului de stat al României și depunerea de coroane de flori. Activitățile se vor muta apoi, de la ora 09:55, pe Bulevardul Constantin Brâncuși, unde este programată primirea oficialităților, urmată de o nouă intonare a imnului național, o rugă pentru poporul român și transmiterea mesajului prim-ministrului României.
În cadrul aceleiași ceremonii de pe bulevard vor susține alocuțiuni prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Laurențiu Romanescu, și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu. De la ora 10:45 va avea loc defilarea gărzii de onoare, iar de la ora 11:00 Ansamblul “Doina Gorjului” va prezenta momentul artistic “Noi suntem români”.
Partea a doua a programului de Ziua Națională se va desfășura din nou în Piața Prefecturii, începând cu ora 17:00, când este programat un spectacol susținut de invitatul special Horia Brenciu. Festivitățile publice se vor încheia la ora 18:00 cu aprinderea iluminatului ornamental din municipiu.




