Autoritățile din Târgu Jiu au propus ca nunțile organizate în municipiu să se încheie la ora 01:00. Inițiativa prevede ca evenimentele să înceapă la ora 17:00, scopul fiind reducerea disconfortului creat locuitorilor de petrecerile care durează până dimineața. Pentru a fi aplicat, proiectul de hotărâre trebuie aprobat de Consiliul Local.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că modelul este inspirat din județe precum Sibiu, Brașov sau Timișoara, unde aceste evenimente sunt organizate pe parcursul zilei și se termină mai devreme. Edilul a menționat că a avut discuții cu organizatorii de evenimente și cu viitorii miri, iar aceștia nu au formulat obiecții.
Dacă proiectul va fi adoptat de consilierii locali, organizatorii de evenimente vor fi obligați să modifice programul și să devanseze ora de începere a festivităților pentru a respecta noul interval orar.
„Am fost și eu invitat în Sibiu, la o nuntă. Pe invitație scria ora 14. Am întârziat câteva minute și m-au sunat mirii să mă întrebe dacă mai ajung pentru că am confirmat că voi merge. Am transmis că mai întârzii câteva minute. Am ajuns și atunci mi-am dat seama că începuse deja nunta și că nu era o oră trecută special pentru mine, nu era ceva personal. Atunci mi-au și spus nuntașii că la noi, în Oltenia, se obișnuiește ca nunțile să fie până a doua zi dimineața. Cred că e de bun gust un eveniment organizat ca în Sibiu, Brașov sau Timișoara și am putea împrumuta și noi acest model”, a precizat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.




