O procesiune religioasă dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena a adunat sute de participanți și zeci de preoți pe străzile din Târgu Jiu. Evenimentul este integrat în programul oficial al Zilelor Municipiului.
Manifestarea a început la ora 20:30 cu o slujbă religioasă, după care coloana de credincioși a parcurs principalele bulevarde ale orașului. Participanții au însoțit racla și icoana sfinților ocrotitori ai municipiului pe întreaga durată a traseului.
Printre cei prezenți s-au numărat localnici care respectă această datină în fiecare an, dar și persoane care s-au alăturat evenimentului pentru prima dată.
Această acțiune a ajuns la a 25-a ediție și reprezintă o tradiție locală stabilă. Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Târgu Jiu vor continua pe parcursul întregii săptămâni cu alte activități programate de autorități.

Sursa foto: mitropoliaolteniei.ro
”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în data de 20 mai 2025 a avut loc în Municipiul Tg. Jiu procesiunea prilejuită de cinstirea sfinților ocrotitori ai orașului, anume Sfinții Împărați cei întocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare și mama sa, Elena. Aceasta a devenit deja tradiție a locului, desfășurându-se în fiecare an la aceeași dată calendaristică. Au participat preoți din Protopopiatele Tg. Jiu Nord și Tg. Jiu Sud, alături de părinţii protoierei Mărăcine Marian Valentin și Cîmpeanu Ionel, precum și reprezentanți ai autorităților locale, alături de agenți din cadrul Serviciilor de Ordine (Poliție, Jandarmerie), care au asigurat buna desfășurare a evenimentului, pe traseul deja consacrat. Îndată după slujba Vecerniei, săvârșită în biserica cu hramul Sfinții Împărați, alaiul, format din preoți, elevi ai Liceului Teologic și membri ASCOR îmbrăcați în costume populare, reprezentanți ai Poliției locale și membrii Fanfarei, alături de mulți credincioși din municipiu și nu numai, a plecat înspre Piațeta Prefecturii, trecând pe lângă Parcul Central „Constantin Brâncuși” și pe lângă Primărie. La biserica Sfinții Voievozi a urmat o slujbă de mulţumire, după care s-a mers către locul de început al procesiunii, Biserica Sfinții Împărați. Acolo, icoana sfinților purtată de preoți în procesiune a fost așezată la loc de cinste în biserică și credincioșii care au dorit acest lucru, au putut merge să o cinstească, purtând flori și lumânări”, a scris Mitropolia Olteniei pe siteul oficial.




