DE CE un copil nu a avut nici cea mai mica șansă la viață? În secția în care un medic a refuzat să-l opereze pe Andrei, doar în acest an au fost operați 49 de minori!

0
1372
  • Moartea adolescentului de 16 ani, justificată prin neajunsurile din spital, lipsa de personal la Ambulanță și legislație!

Un adolescent de numai 16 ani a decedat, luni noaptea, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, după ce medicul de gardă Liliana Puiu Crăciun a dispus efectuarea unui control cardiologic și neurologic, în loc să-l transfere pe tânăr de urgență la spitalul din Craiova, așa cum indicase medicul chirurg care îl consultase, dar care refuzase să-l opereze. Adolescentul a fost plimbat între spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu și cel de pe Progresului, iar la ora 00,40, după ce a revenit în UPU, a făcut stop cardio-respirator și a decedat. Tânărul nu a putut fi trimis la Craiova, pentru o intervenție chirurgicală de urgență, din cauză că la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu era niciun echipaj medical cu medic care să-l însoțească.

Dramatic!

Marius Andrei Drăgan locuia în satul Bârca, din comuna Scoarța, și avea 16 ani și trei luni. A rămas doar cu sora sa, de la vârsta de 4 ani, după ce părinții săi au decedat într-un accident rutier. Andrei se afla în mașina în care au murit ambii părinți, dar el a supraviețuit.

Luni seara, în jurul orei 18,30 sora adolescentului a sunat la 112, și anunțat că fratelui său îi este rău. Din primele informații, părea o criză de epilepsie. Andrei a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu de către un echipaj SMURD. A fost consultat de medicul de gardă din UPU, Liliana Puiu Crăciun, iar chirurgul Valentin Neagu a opinat că tânărul trebuie transferat cât mai repede la spitalul din Craiova și operat de urgență. Diagnosticul: abdomen acut. Chirurgul Neagu a refuzat să-l opereze și l-a direcționat spre spitalul din Craiova, cea mai apropiată unitate medicală cu chirurgie pediatrică.

Serviciul de Ambulanță Gorj nu a avut echipaj cu medic, luni, 11 noiembrie, nici în tura de zi și nici în cea de noapte, așa că adolescentul nu putea fi transferat la Craiova.

Medicul Liliana Puiu Crăciun a decis ca Andrei să fie consultat și de medicii cardiologi și neurologi, așa că, la ora 20,40 a fost chemată ambulanța pentru ca tânărul să fie dus de la UPU, de pe strada Tudor Vladimirescu, la Spitalul 700, pe strada Progresului și consultat. La ora 21,05, Andrei a ajuns la Spitalul 700 și a fost consultat de medicul neurolog Popescu Florentina. Medicul cardiolog rezident aflat de gardă, nu a efectuat consultul invocând faptul că nu are competență pentru cardiologie pediatrică. La ora 21,46 Andrei a fost dus înapoi în Unitatea de Primiri Urgențe. Între timp, a fost solicitată ambulanță cu medic de la Craiova ca să vină să-l ia pe adolescent, numai că, la ora la care a ajuns ambulanța starea de sănătate a acestuia se înrăutățise considerabil și nu mai putea fi transportat. La 23,30, Andrei a intrat în stop cardio-respirator și a decedat. Ora decesului este menționată în documente 00,40. Potrivit rezultatului necropsiei, cauza morţii acestuia a fost perforaţie stomacală, urmată de peritonită.

Detaliile care nu s-au spus niciodată!

Ce s-a întâmplat în cele 4 ore și jumătate, de când Andrei a ajuns la UPU și a fost văzut de primul medic și până la momentul în care a murit. Ia dat cineva șansă la viață acestui copil?

Toate amănuntele în cazul morții lui Andrei nu au fost spuse, până acum. În cele trei zile scurse de la moartea sa, au apărut informații care mai de care mai contradictorii, însă, cel puțin în spațiul public, dacă nu și în anchetele Direcției de Sănătate Publică, Colegiului Medicilor, Comisiei constituite la nivelul SJU, Poliției și Parchetului, s-a sărit peste niște amănunte extrem de importante.

  1. Medicul chirurg Valentin Neagu l-a consultat pe adolescent i-a pus diagnosticul de abdomen acut, dar nu l-a operat de urgență și a invocat, a doua zi, într-o postare pe o rețea de socializare, își depășea competența, ”riscând sa evolueze nefavorabil , să fiu acuzat ca l-am operat nefiind de specialitate și că nu l-am trimis la Spital cu medici de chirurgie infantilă”.

Ce nu a spus medicul Neagu este că, în acea seară, împreună cu el, era de gardă chiar Șeful Secției Chirurgie II, medicul chirurg Claudiu Soare. Ce susțin specialiștii: atunci când, în timpul unei intervenții chirurgicale, un medic consideră că e depășit de situație, solicită ajutorul șefului de secție. În acest caz, fiind de gardă și șeful de secție, de ce nu au constituit o comisie medicală de suport și să intervină chirurgical de urgență? Doar au mai făcut-o!!! Trebuie spus că, doar în acest an, în Secția Chirurgie II au fost operați 23 de minori (12 fete și 11 băieți). În ambele secții de chirurgie, comasate din luna mai, din cauza lucrărilor de renovare, au fost operați, de la începutul acestui an, 49 de minori (27 de fete și 22 de băieți). În aceste cazuri, medicii chirurgi nu și-au depășit competențele? În aceste cazuri n-au mai invocat neajunsurile din spital, deja un obicei al ”luceafărului” medicinei din Gorj, Claudiu Soare, de la care s-a molipsit și doctorul Neagu în pledoaria sa pe Facebook!

Sau a fost invocat un articol din Legea sănătății? Articolul 163 alin. (4) prevede că ”Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paliative. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară, pentru acordarea asistenței medicale sau asigurarea continuității acesteia”.

Dar acest ”POT BENEFICIA” a fost interpretat diferit, în cazul lui Andrei.

Bianca, sora băiatului, a povestit pentru Digi24, momentele de groază prin care a trebuit să treacă la Spitalul din Târgu-Jiu. ”Pe doctorul Neagu l-am implorat acolo când am fost cu copilul, după ce făcuse criza, l-am implorat domnul doctor «Vă rog frumos, băgați-mi copilul în operație, operați-mi copilul, vă rog eu frumos». Dar când a văzut copilul, a zis din start că nu e de competența lui. Era o asistentă acolo care plângea. Se ducea și se pitula și plângea și parcă îmi spunea din ochi «Ia copilul, fă ceva că aici moare»”.

(https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/operati-mi-copilul-va-rog-marturia-sfasietoare-a-surorii-baiatului-care-a-murit-la-spitalul-din-targu-jiu-3005489)
Medicul a dat dovadă că, dincolo de lipsa de empatie, nu cunoaște prevederile legale.  Legea Sănătății (nr. 95/2006) reglementează astfel de situații de depășire a competenței: Articolul 653 alin. (4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară.

  1. Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu a avut echipaj cu medic pentru ca Andrei să fie transferat de urgență la un spital din Craiova. Managerul SJA, Tiberiu Tătaru a găsit rapid justificare: medicul din UPU trebuia să urce în salvare și să însoțească adolescentul la Craiova.

Da, poate era o soluție, ÎNSĂ: Când Tătaru a preluat conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, instituția avea cinci medici cu normă întreagă. Era lipsă acută de personal și atunci, dar Tătaru a declarat, chiar în prima sa conferință de presă, că are soluții pentru rezolvarea problemei, că a vorbit cu 70 de medici și deja șapte dintre aceștia sunt dispuși să vină la Ambulanță. În prima sa apariție, în calitate de manager, la un post de televiziune a susținut că medicii au refuzat să vină la Ambulanță din cauza scandalurilor din presă. După 2 ani și o lună de când se află la conducerea Serviciului Județean de Ambulanță, Tătaru a reușit o ”performanță” de neegalat: instituția mai are angajați doi medici cu normă întreagă și unul cu o jumătate de normă, din cei din ”operativ”, adică cei care fac parte din echipajele de urgență de pe ambulanțele tip C2. Alți doi medici și-au suspendat temporar contractele de muncă cu SJA.

Altfel că, în luna noiembrie, în zilele de 5, 7, 8, 15, 26, 27 și 31, Ambulanța nu are medic nici în tura de zi și nici în cea de noapte. În weekend-uri însă, sunt și câte doi medici pe tură, că doar se plătește dublu. În ziua fatidică de luni, 11 noiembrie, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a avut medic în stația centrală doar două ore.

Ce nu spune Tătaru în ieșirile sale, cu o seninătate înfricoșătoare, este că, în Contractul de furnizare de servicii medicale de urgență și transport sanitar, încheiat, la data de 29 aprilie 2024, de Serviciul Județean de Ambulanță Gorj cu Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, la Art.3 se prevede că, ”Serviciile menționate la art.2 se asigură în mod continuu, 24 de ore din 24, inclusiv în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală. (…)” La Art.4 în același document se menționează că, ”Solicitările prevăzute la art.2 se vor efectua cu ambulanțe dotate și cu personal specializat, potrivit diagnosticului pacientului”. Articolul 2 din contract, la care se tot face trimitere, prevede că ”Serviciile medicale furnizate în asistență medicală de urgență și transport sanitar de către SAJ, Spitalului Județean de urgență sunt: 1. Transportul pentru investigații suplimentare la alte spitale din afara județului, pentru asigurații internați care necesită condiții suplimentare de stabilire a diagnosticului din punct de vedere al consultațiilor și investigațiilor (…)”.

În concluzie, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj s-a obligat, prin contract, să asigure Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu ambulanță cu medic 24 de ore din 24.

  1. Direcția de Sănătate Publică a dat deja două amenzi medicilor de serviciu din noaptea de 11 noiembrie 2024.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.000 lei fiecare. Cei sancționați au fost medicul chirurg Valentin Neagu, pentru nerespectarea exact a articolului menționat mai sus, 163 din legea 95 pe 2006, și medicului de gardă de la UPU, pentru că erau date incomplete în fișa adolescentului.

” Dragilor, am primit amendă pentru că am stat lângă bolnav, și nu am trecut ora la care am chemat chirurgul și că asistentele noastre, care muncesc enorm, și sunt de admirat, tot pentru a ajuta bolnavul, nu au completat în hârtii toate rubricile, deci pentru hârtii, nu pentru activitatea medicală. Toate acestea reies din amenda data de DSP, afișată mai sus”, a scris medicul Liliana Crăciun pe Facebook.

Ancheta DSP Gorj continuă și, potrivit unor informații, au apărut și unele declarații contradictorii. Una dintre acestea este cea a medicului rezident cardiolog care, în seara în care trebuia să-l consulte pe Andrei a invocat faptul că nu are nici competențe și nici nu poate pune un diagnostic, fiind rezident și nefiind supervizat de un medic specialist, iar în fața reprezentanților DSP a spus că a efectuat consultul, dar nu l-a trecut în foaia UPU și i-a transmis telefonic medicului Liliana Crăciun de la UPU concluziile în urma consultației (!?).

  1. Cine este medicul Liliana Crăciun

Liliana Puiu Crăciun a mai fost găsită vinovată,în urmă cu zece ani, și a fost condamnată la închisoare cu suspendare, după ce o tânără pacientă, în vârstă de 24 de ani, a murit. Tânăra s-a prezentat la cabinetul particular al medicului Liliana Puiu Crăciun, în 2008, pentru că avea dureri la spate. Medicul a tratat-o, dar starea tinerei s-a agravat și a decedat. Ancheta a arătat că pacienta a fost infectată cu un streptococ în timpul tratamentului şi a făcut cangrenă. După șapte ani, LiIliana Puiu Crăciun a fost găsită vinovată de malpraxis de către Colegiul Medicilor din România și a avut interdicţie de a profesa timp de un an. Apoi, medicul Liliana Puiu Crăciun a revenit în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

  • În cazul adolescentului Marius Andrei Drăgan, IPJ Gorj a anunțat că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Verificări au fost demarcate și de către Colegiul Medicilor Gorj, Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu și Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).

Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.